A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Array to string conversion

Filename: libraries/Template.php

Line Number: 59

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Array to string conversion

Filename: libraries/Template.php

Line Number: 59

Academica Medical
  
Meniu

LABORATORUL DE FLOWCITOMETRIE

Începând cu luna august, domnul dr. Horia Bumbea - medic primar hematologie clinică cu  competență în hematologie de laborator, pe lângă consultațiile de specialitate, vă oferă și posibilitatea efectuării de analize prin metoda  numită  flowcitometrie.

Flowcitometria (citometria în flux) este o tehnică modernă, complexă și performantă de analiză celulară, care permite determinarea simultană a mai multor parametri fizici și biochimici caracteristici unei singure celule aflate în mișcare într-un curent lichid.

 Aplicațiile acestei metode sunt numeroase:

  • Analiza subpopulațiilor limfocitare
  • Diagnosticul hemopatiilor maligne
  • Biologie celulară
  • Identificarea unor molecule HLA
  • Determinarea unor autoanticorpi
  • Studiul ciclului și al funcțiilor celulare
  • Diagnosticul, evoluția, prognosticul tumorilor maligne solide
  • Microbiologie

Flowcitometria constituie un ajutor prețios în diagnosticarea leucemiilor acute și a limfoamelor sau sindroamelor limfoproliferative cu determinare medulară, nu numai prin stabilirea unui diagnostic precis, dar și prin evaluarea celulelor patologice restante după tratament, precum si prin identificarea factorilor prognostici sau a mecanismelor patogenetice.

În Centrul Medical Academica puteți efectua urmatoarele analize:

  • Imunofenotipare limfocitară - profil autoimun (nr.de leucocite, granulocite, limfocite, monocite, nr.total de celuleT, celuleT helper, celule T supresor / citotoxice, raport helper/supresor, celuleT imature, celuleB, celule B imature, celuleNK, celuleT activate, celuleT citotoxice).
  • Imunofenotipare limfocitară - identificare HLA-B27 (nr.de leucocite, granulocite, limfocite, monocite, limfocite HLA-B27+). Principala aplicație a acestei analize este confirmarea diagnosticului de spondilită ankilopoietică seropozitivă.
  • Imunofenotipare limfocitară - limfocitoze, screening limfoproliferări (nr.de leucocite, granulocite, limfocite, monocite, nr.de celule B, celule T helper, supresor, raport helper/supresor, celule NK și suspiciune celule atipice).
  • Imunofenotipare limfocitară – limfoproliferări cronice (nr.de leucocite, granulocite, limfocite, monocite, celule B sauT anormale, respectiv identificare celule B clonale și tip de limfoproliferare, identificare celule T atipice și tip de limfoproliferare).
  • Markeri de prognostic în leucemia limfocitară cronică (CD38, ZAP-70) - foarte utili în identificarea riscului de progresie sau a prognosticului rezervat în LLC.
  • Imunofenotipare leucocitară și eritrocitară pentru identificarea clonei HPN -HEMOGLOBINURIE PAROXISTICĂ NOCTURNĂ - (nr. de leucocite, granulocite, limfocite, monocite, screening leucocite cu expresie anormală a CD24, CD59, confirmare expresie anormală eritrocitară CD59). Aplicații - suspiciune HPN, sindrom mielodisplazic, anemie aplastică pentru stratificare prognostică.
  • Imunofenotipare leucocitară pentru suspiciunea de leucemie acută. Probase prelevează preferabil din aspirat medular (sânge periferic dacă există descărcare importantă în sângele periferic). Aplicații: suspiciune de leucemie acută, pancitopenii. Se vor analiza:
    • număr de leucocite, granulocite, limfocite, monocite
    • celule precursoare, număr de blaști în aspiratul medular
    • identificarea liniei celulare a celulelor blastice
    • confirmarea diagnosticului de leucemie acută
    • diagnosticul tipului imunologic de leucemie acută.

Recoltările pentru aceste analize se pot face de luni până joi, între orele 8.00 - 17.00  iar rezultatele se dau în 48 - 72 ore.

NOTĂ: Recoltarea de sânge venos se face la o distanță de cel puțin 4 săptămâni de la ultima transfuzie.